Adevăratul motiv pentru care s-a închis hipMenu

December 01, 2019

TL;DR: Clickbait.

Pentru cei care nu știu încă, am lucrat la hipMenu de ceva multă vreme. Atât de multă încât introduceam bug-uri și funcționalități inutile în hipMenu înainte să existe hipMenu.

Azi s-a închis hipMenu și cu reperspectiva ocazie o să îmi exprim și eu câteva gânduri, epitete, metafore, hiperbole și mai ales sentimente lirice.

În primul rând aș vrea să le urez un călduros mulțumesc celor care au dat 5 stele aplicației. Celor care ne-au dat sub 5 stele: vă știu pe toți după nume și știu ce ați făcut vara trecută.

N-ați dat 5 stele, asta ați făcut.

Nu în ultimul rând, aș vrea să supun atenției dvs. câteva idei despre ce bine că a fost și ce mirare că nu mai e.

Fără îndoială am salvat câteva căsătorii

În consecință, am reușit astfel să salvăm viața unor copii. Și știm cu toții cât de importanți sunt copiii, practic sunt ca și un fel de oameni.

  • Fără hipMenu:
    • Ce avem de mâncare azi?
    • Cumva te crezi la restaurant sau la frumoasa ta mamă acasă? Divorț!
  • Cu hipMenu:
    • Ce comandăm azi?
    • N-aș vrea să te obișnuiești cu ideea. Comand eu …

În nenumărate fabrici și uzine am redus numărul accidentelor de muncă

  • Fără hipMenu:
    • Bagi te rog cuiul ăsta în priză, că eu nu mai văd bine de foame?
  • Cu hipMenu:
    • Incredibil, s-au grăbit și mi-au pus în salată frunze de mărimi diferite.
    • Să știi! Și feliile mele de pizza erau de mărimi diferite. Am plâns cu sughițuri când am deschis cutia …

Am crescut exponențial productivitatea în câmpul așa-zisei munci

  • Fără hipMenu:
    • Azi pun eu comanda. Suntem 20, fiecare are 5 minute să îmi zică meniul și să îmi dea bani ficși. Avem un spreadsheet, dar e important să confirmăm verbal. Nu uitați că vreau bani ficși. După o ora de strâns bani: S-a închis Insalada, refacem comanda, aduceti diferența în bani ficși.
  • Cu hipMenu:
    • Am trimis link, toată lumea plătește cu cardul, la 11 trimit comanda. Cine nu prinde comanda de la 11, ne pare rău, selecție naturală.

Ar mai fi câteva, dar păstrez material și pentru următoarea postare, tot așa cam în 5 ani.

hipMenu s-a închis pentru că noi, ca și Hagi, am vrut să ne retragem in glorie… Și pac! Am scăpat microfonul.

În încheiere dați-mi voie să citez un celebru rapsod popular: So Long, and Thanks for All the Fish!


© 2023, divricean.ro